luni, 11 noiembrie 2019

Prestigiul unui om cumsecade


Pentru cei din cartierul meu sunt un  cetățean cumsecade ce montează borne kilometrice de-a lungul viselor. Puțin supărat că nu  reușesc să ascund câte două grenade în fiecare cuvânt. Îmi încălzesc șosetele cu muzică de jazz și am grijă când mi le pun  să nu fie de culori diferite pentru că toată ziua voi merge crăcănat.


În fiecare dimineață urc vântul pe acoperișuri să nu-l muște câinii și alimentez soarele cu benzină să poată urca bolta cerească. Dacă arborii devin prea îngândurați privind suburbiile orașului trimit câteva păsări să le promită rafale de ploaie. 

Nu plec de acasă fără să-mi iau aripile de rezervă ca nu cumva să fie decretată ziua fericirii în patria mea și să nu fiu pregătit. Țin cont că la un asemenea eveniment ferestrele  pot face febră și împrumut de la vecina mea ce își ține cuvintele într-un baston un evantai din secolul trecut.

Mi-am câștigat statutul de simbol al cartierului mai ales după ce m-am întors din Afganistan victorios. Cea mai mare izbândă a mea acolo a fost aceea de a lăsa aerul să treacă peste granițe fără pașaport. Cred că se vor scrie versuri despre numele meu după ce i-am găsit loc de parcare imposturii într-o înjurătură. 

Să dobândesc și mai mult respect în cartierul meu am interzis tuturor să facă dragoste în fața câinilor sau a steagului național. Le-am interzis să mai spele găinile  cu ariel ca ouăle să fie albe. Locuiesc la parterul unui sonet și am rugat vecinii să nu mai bată în calorifere când au depresii deoarece îmi scade lumina din metafore. 

Acum câteva zile am găsit câteva nuci și nu le-am dezghiocat să nu iasă toamna din ele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu