joi, 13 iunie 2019

Hobby


Să nu fiu singur
noaptea adorm
ținând în mâini
o frezie,
un hobby botanic
pe care l-am trecut
în actele mele
de stare civilă,
nu pot fi un cetățean
cumsecade
dacă nu emoționez
întunericul cu ceva,
nu mă aude nimeni
când sufăr,
când prietenii
mă trec în uitare,
în acest fel 
eu,
părăsesc lumea,
învelind ziua de ieri
cu o floare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu