marți, 23 octombrie 2018

Meserii





Am fost hoțul
ce și-a furat singur
tinerețea,
am condus submarine
să descopăr
urmele lăsate
de pescăruși
pe fundul mării,
ghid pentru neliniști
în patria ceții,
dar adevărata mea
meserie
e să repar visele
ce se rup
ca niște vreascuri
sub greutatea dimineții

Dilemă



Îmi privesc
mâna dreaptă
cu care scriu,
mă gândesc
dacă nu cumva
adaugă
cuvinte suplimentare
versurilor mele
pentru ce
nu am descoperit
pe trupul ei
și ea a pipăit.

luni, 22 octombrie 2018

Infirmitate







Toamna m-a rănit
la mâna dreaptă,
numele meu
ca o salopetă
s-a pătat de sânge,
nu cred
că umbra mea
se va mai putea
urca în teiul
din fața casei
să vadă dacă ceaiul
e dulce
și înălțimea amară,
nu știu
dacă în trupul ei,
voi mai putea urgenta
solstițiul de vară.

Poate






Nimeni,
nu este îndeajuns 
de iubit
ca mâzgăliturile 
de pe inimă
să-i dispară
ca și cum a-i șterge
petele de pe soare
cu un prosop umed,
să nu simtă frigul
saharian
când îl citește pe
Maiakovski,
să poată transforma
o sârmă în filament,
poate Dumnezeu
ce ne colorează lacrimile
cu toamne întrate în faliment.

duminică, 21 octombrie 2018

Aici






Luna a fost
vampirizată,
a rămas ca o felie
de pepene galben,
îi împrumut
puțină lumină
din propozițiile mele
poate devine rotundă
ca în versurile
poeților clasici
să mă văd de departe
poate ea,
mă va găsi aici.

Pădurea





Dincolo de pădurea 
tăiată
a rămas un plop,
singur vâslește 
spre cer,
cea mai mare parte
din păsări
s-au refugiat în el,
cântecul lor
încearcă să ridice
crengile de la pământ
să nu se lase 
umilite de  moarte.

sâmbătă, 20 octombrie 2018

Cu banii pe card




Nu mă opresc
lângă o statuie,
reprezentând o femeie,
de-acum cămașa mea
s-a maturizat
și mă gândesc
la cele sfinte,
merg înainte
de teamă
să nu-mi ceară bani
să-și cumpere cuvinte.

10 versuri pentru un vis




Am antifonat
dormitorul
cu câteva straturi
de singurătate,
am dat ferestrelor
cu smoală
să nu audă 
vecina 
de deasupra
când o visez goală.

vineri, 19 octombrie 2018

Generații




Nu ne aude nimeni
când suferim,
când implorăm
scrisorile de adio
să nu ajungă
la cei pe care îi iubim,
nu știe nimeni
când nu avem bani
să cumpărăm
aer pentru aripi
să ne mutăm din suburbii
să devenim urbani,
pierdem idealurile
pe străzi,
în inimi lumina-i strivită
durerea unei generații
nu poate fi pipăită.

Astă vară




M-am uitat
adânc în mine
pe marginea pârâului,
nu puteam
să-i deslușesc
alfabetul,
pădurea declina
vara
până când umbrele
cădeau într-o rână,
ascultam dialogul
dintre două privighetori
și mă gândeam
că ar trebui să intre
în literatura română

joi, 18 octombrie 2018

Gesturi estetice





Părul lung,
o legitimație
de intrare
în lanul de lavandă,
frumusețea ei,
atrage fulgere,
sunt obligat
să închid
toate ferestrele,
întorc tablourile
cu fața la perete
să nu se excite
femeile din ele,
însă devin un pic
pesimist
când își aruncă rochia
peste cuvintele mele.

Peisaj





Cântecele păsărilor
au încărunțit,
în epiderma femeilor
se vede trecutul,
e atâta melancolie
în grădini,
îmi vine
să îngenunchez într-o elegie,
vântul o iscoadă dezbrăcată
s-a urcat pe casă
să nu-l muște câinii,
frumusețea se poartă
cu greutate printre ruine,
toamna mă determină
să coincid cu mine.

miercuri, 17 octombrie 2018

Nisip





Ea citea
un poem
scris de mine
acum două decenii,
conflictul din priviri
îi era atât de fierbinte,
încât propozițiile
au început
să ardă pe fragmente,
cu coada ochiului
am văzut
cum în palme i-a rămas
o grămăjoară de sentimente.

Sfârșit




Viitorul nu are
o ordine de zi,
nu știu
să-mi planific iubirile
și tăcerile
să-mi prevăd
lacrimile
prin care vâslește
un trup frumos,
singura certitudine
este că Dumnezeu
mă culcă și mă trezește
la fiecare 24 de ore,
repetând exercițiul,
de-a moartea
până nu o să mai fiu de folos.

marți, 16 octombrie 2018

C.V.




Viața trece
precum trece ploaia,
rămâne biografia
umedă,
pusă pe sârma
din balcon
asemenea unei rufe,
nu se va usca
în următoarele decenii.

Rugăminte




Te rog,
să te prefaci
că nu mă recunoști
când treci pe lângă mine,
toamna mi-a murdărit
cămașa  albă,
strigătul crizantemelor
mi-a lăsat în păr
miros de zăpadă,
singurătatea
mi-a ridicat
în jurul inimii dig,
tot ce am ignorat
din dorințele inimii
au devenit monumente
sculptate de frig.

luni, 15 octombrie 2018

Restul zilei







În fiecare dimineață
mă extrag greu
din visurile mele,
la fel cum scot răsăritul
dintre rădăcinile ierburilor,
după ce trag soarele
la xerox
și îl lipesc pe stâlpii
din oraș,
pe toate clădirile,
restul zilei mă admir,
fără temei,
cum am fost eu în stare
să născocesc
chipurile atâtor frumoase femei.

Atlas









Păsările nu știu
ce înseamnă
stânga și dreapta,
răsfoiesc meridianele
până găsesc
direcția de zbor,
cară anotimpurile
dintr-o parte
în alta lumii,
se opresc unde fructele
sunt pline de lumină,
din păduri
înființează colivii
cu aștri spectatori,
așa cum florile
își creează
propriii admiratori.

duminică, 14 octombrie 2018

Evazioniștii







Măturătorii strâng
singurătatea de pe străzi
o pun în tomberoane și găleți
alături de capacele de bere,
jurăminte de iubire,
mucuri de țigară și tristeți,
târziu apar și cerșetorii
curg ca niște texte
necitite de nimeni,
câinii din cartier
membrii ai peisajului urban
îi păzesc
fără să le ceară vreun ban,
au încheiat un soi de alianțe,
hotărând ca pentru ce primesc
să nu elibereze înscrisuri sau chitanțe.

Dialog





M-au botezat 
la șapte ani,
când umblam 
cu puii de vrăbii
în buzunar
și cu bondarii în penar,
primul lucru
pe care l-am făcut,
intrând în lăcașul 
înalt și tăcut
a fost să întreb
un sfânt de pe perete
dacă poate lăsa mai jos
bolta bisericii
să-l ating și eu,
pe Dumnezeu.

sâmbătă, 13 octombrie 2018

Prognoză





Am trecut
prin parcul orașului,
crizantemele
miroseau a zăpadă,
toamna iubea
frunzele
de parcă le-ar fi văzut
prima oara,
le grația
una câte una,
îmi furau umerii,
îmi furau brațele,
voiau să-mi acopere
ochii,
mi-am dat seama
că va veni frigul,
o fetiță îmbrăcase
păpușa cu trei rochii.

Interval




Între două
cântece
există
un interval
când pasărea
se uită în cuib
să vadă
dacă s-a umplut
de lumină.

vineri, 12 octombrie 2018

Cură de slăbire




În ultimele săptămâni
nu am mai visat nimic,
vreau să mă subțiez
atât de mult,
încât să mă pot strecura
în tabloul
cu Mona Lisa
să-i spun la ureche
că Leonardo da Vinci
a murit demult
să văd dacă surâsul
îi cade de pe buze.

Orașul





În acest oraș
unde am deschis
filiale de iubire
prin garsoniere,
singurătatea nu locuiește
numai pe străzi,
între biserici
există aceleași distanțe,
poți invita o femeie acasă
cu parc cu tot,
cerșetorii eliberează chitanțe,
artiștii au treceri de pietoni
trasate din hârtie creponată,
cenușa căzută din frunze
prin cartiere cotrobăie biblic,
orașul știe 
când nu voi mai fi
umbra mea
va deveni bun public.

joi, 11 octombrie 2018

Prima ninsoare






După ce ninge
prima oară
merg la mare,
aștept pe țărm
să văd 
dacă iese din apă
vreo sirenă
să facă
un om de zăpadă,
având
coadă de pește.

Muzică




Nu-mi las pantofii
lângă aparatul de radio
să se îmbibe cu hore
sau muzică sud-americană,
e posibil
când intru în bucătărie
să-mi pregătesc
micul dejun
să o fac în pași de dans
și să pătez dimineața
cu ceaiul ce-mi sare din cană.

miercuri, 10 octombrie 2018

Pe drumuri cotrobăie cenușa





Am aceeași 
grupă sanguină
ca singurătatea,
în zadar îmi schimb
cărarea din păr
să derutez gândurile
care o văd numai pe ea,
poștașul vine la poartă
împreună cu ceața,
nu scoate niciun cuvânt
să nu divulge secretele
din scrisori,
îmi spune totuși
când va veni prima zăpadă,
frunzele grațiate de frig,
pentru morți, 
se vând în magazine,
nu mai găsesc drumul
să merg până la capăt în mine.

Toamna





Mi-am permis
să fiu deprimat
câteva ore
ca un copac
umblător
căruia frunzele
i-a furat drumul,
toamna a murdărit
apa din fântâni,
Masa Tăcerii
s-a așezat peste țară,
ceața
ne ține loc de tutun,
oameni se aseamănă
între ei,
prin tot ce nu spun.

marți, 9 octombrie 2018

Nord







Revoluția m-a prins
în munții Bucegi,
adunam ciuperci
otrăvitoare
să hrănesc singurătatea
și mușchii de pe copaci
să știu
unde e nordul
viselor mele,
ajuns acasă
libertatea mă aștepta
pe scările de la intrare
ca o zăpadă uitată.

Rugă





Mă găsiți în cuvine
să mă conjuge
lumea
până mă voi risipi
pe străzi
și în saloane,
stau în genunchi
în fața unor metafore
rugându-le
să nu își pună toamna
drept obloane.

luni, 8 octombrie 2018

Superstiții




Nu mut
locul scaunelor,
pașii din preșul
de la intrare
îi scutur
numai noaptea
să nu vadă lumea
cine mă vizitează,
nu sădesc pomi,
decât duminica
ca umbrele
să fie estetice,
pe care școlar fiind
le studiam,
să nu scoată din mine
adevăruri
pe care eu nu le știam.

Chipul meu






Chipul meu
a fost creat
să fie văzut
de ea,
să fie uitat,
să poarte la gât
săruturile
ca pe un lănțișor,
să mă recunoască vecinii
și să nu sune la 112
când intru în casă,
să mestec zambile
cerul
să devină violet,
deși niciunul nu este complet.

duminică, 7 octombrie 2018

Protecție







Dau norii
la o parte
cu mănuși
de cauciuc
să nu mă electrocutez,
mi-e teamă
să nu plouă
și să-i spele
săruturile mele
de pe gât.

Credincioasa





S-a aplecat 
spre mine
și mi-a șoptit
să nu o mai visez
niciodată goală
când spune
rugăciunea de seară,
nu vrea
să o vadă Domnul
complet dezbrăcată.

sâmbătă, 6 octombrie 2018

Printre frunze





Am adunat
câteva mere
din grădina
cotropită
de brumă,
printre frunze
am văzut
o mierlă
rănită la cap
ce își uitase
cântecele.

În balcoane







Apa din pahar devine murdară
după ce  toamna trece prin ea,
singurătatea
are aceiași grupă sanguină ca mine,
port cămăși cu mânecă lungă
epiderma mi-a devenit
un penitenciar de apusuri,
în grădină crizantemele 
miros a zăpadă,
nu mai am loc să adaug ceva
în lista cu decepții,
zahărul din zâmbetul ei
și-a pierdut însușirea 
de a fi instigator,
femeile în balcoane 
se mișcă
de parcă ar întinde rufe
pentru ultima dată în viața lor.

vineri, 5 octombrie 2018

Peisaj de toamnă





Epiderma mea 
este un penitenciar
de maximă siguranță
pentru asfințituri,
umbrele sunt grele
rup frunzele 
una câte una
și mi le lipește de umeri,
lacul din apropiere
își caută ochelari
cu lentile de gheață
să mă vadă mai bine,
fotografia de pe cartea mea 
de identitate
s-a contractat atât de mult
încât arăt ridicol,
fug de mine 
ca de un iminent pericol.

Similitudini





Frunzele știu
că locul
cel mai bun
de adormit
este în inima
toamnei,
așa cum eu,
am cel mai dulce
somn
când dorm
odaia
în care a murit
mama.

joi, 4 octombrie 2018

Emigrantul





Dacă poemele mele
le-aș scrie
în locul
unde m-am născut
cred că ar avea
mai mult succes,
aici în suburbia
unde scriu,
cu strada principală
plină de găuri,
sunt un fel emigrant
obligat să le traducă
și să trăiască două Euri.

Fluturii




Fluturii
când apar
pe lume
au concediul
în ei,
vizitează
toate florile
din grădină
până li se tocesc
aripile
de parfumul lor.

miercuri, 3 octombrie 2018

Căderi





Mi-am consumat
visele progresiv,
așa cum mi-am spălat
vara de trup,
nu știu
de ce nu am cumpărat
două ziare
poate vânzătoarea
se îndrăgostea de mine,
toată viața am luat-o
la dreapta
să arăt lumii
că sunt original,
acum mă întreb
în fiecare noapte
ce o să fac eu,
după ce trag răsăritul
de sub rădăcinile ierburilor.

Mic destin pentru cuvinte





Cuvintele depind
de gura care
le pronunță,
miros a lavandă
când sunt rostite
de femei,
de la prima lectură
actorul sădește
în idei
aplauze
și puțină pictură,
din gura unui poet
cuvintele ies
fără nicio zgârietură.

marți, 2 octombrie 2018

Parastase






Vara trecută
mi-a uscat
toate lacrimile,
acum,
când construiesc scări
să urce
toamna copaci,
vrând să o conving
să dea jos
frunzele
una câte una
pentru a avea timp
să le fac parastase
și colaci,
nu mai am cu ce să plâng.

Impolitețe






Am scuturat
preșul de la intrare
până au ieșit din el
toți pașii
din vara trecută,
era ca și când
aș fi aruncat de la balcon
îmbrățișările dintr-un cearșaf,
curgea un fel de nisip
ținut într-o bombonieră,
fără să o invit
sau să-și ceară scuze
zilele trecute
toamna mi-a intrat în casă
și nu s-a șters
pe picioare de frunze.

luni, 1 octombrie 2018

Destin




Dacă nu o luam
la dreapta
când am ieșit
din biserică,
nu mă întâlneam
cu ea,
să-i spun
să nu-și mai adâncească
decolteul,
sfinții de pe pereți
vor închide ochii
și se va face
întuneric înăuntru.

Alint târziu




Uneori rănile mele
luminau
până la Dumnezeu
și nu îl lăsau să doarmă,
nu spuneam nimănui,
mi-am ars
toate cămășile
să iasă iubirea din ele,
propozițiile mele
murdare de ruj
le-am scris pe frunze,
incertitudinile
nu le-am putut
vorbi cu nimeni,
nu mi-am ascultat inima
nici în zilele senine,
cred că nu știu multe
despre mine.