miercuri, 27 iunie 2018

Grabă





Îi spuneam:
întunericul din cameră
poate fi speriat
cu un trandafir,
frica poate fi strivită
cu o îmbrățișare,
însoțitoarea ploii
e o femeie ce vinde
umbrele,
îi vorbeam
într-o limbă
al cărei alfabet
îl țin în sidef,
dar nasturii
propozițiilor mele,
grăbită,
îi încheia cu săruturi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu