Frunzele

Frunzele în cădere
se lipesc de hainele mele,
îmi stă bine
sunt ca un copac umblător,
mă pot duce la banchetul
pe care îl dau pădurile
înainte de a se ascunde 

în cântecul păsărilor,
am ocazia să studiez retorica vântului
ce se urcă pe acoperișuri să se sinucidă
că nu îl ține nimeni de mână,
am uitat să pun zăvorul la poartă
e posibil să intre singurătatea

și în cartela de telefon,
nu mă scutur de ele 

poate vreo tânără scriitoare
nu mai are coli de scris
și mă bagă în imprimantă
să-și scrie sentimentele pe mine.