miercuri, 16 mai 2018

Ușa





Câinele încă se ține
după mirosul
tatălui meu,
umblă  prin odăile goale
pline de caiete
aruncate pe jos
unde își nota
anii de muncă,
adulmecă
puținele propoziții
pe care le-a scris,
brazdele de pământ
sub care împingea soarele
cu mâinile,
când ajunge în fața bisericii
și se oprește,
urmele lui dispar
în lemnul
din care e făcută ușa de la intrare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu