miercuri, 23 mai 2018

Neputință






Nu pot să te descriu
cum nu pot să desenez
sufletul meu
pe o coală de hârtie,
cât talent să am
să scriu un imn
mâinilor tale
care știu să-mi citească
înscrisurile arhaice
din epidermă,
cât har
să-mi fi dat Dumnezeu
să compun o odă
soarelui din pulpele tale,
singurul lucru pe care îl fac
e să adun zahărul
de pe buzele tale
din el să modelez
un trandafir alb.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu