joi, 15 martie 2018

Dar




Ne înghesuim
unul în altul
să aibă loc
printre florile de bumbac
din cearșaf
primăvara,
întunericul strivit
între trupurile noastre
se declară
învins prin k.o.,
cuvintele rămase
fără hemoglobină
se transformă
în șoapte,
să nu mă uiți
îți pun un lănțișor
de săruturi la gât.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu