marți, 6 februarie 2018

Lumea mea





De la mine la mine însumi
o punte de cuvinte există
pe unde-mi număr pașii
făcând noduri la batistă,
îmi pipăi cămașa
dau numai de singurătate,
descui viitorul cu inima
ca pe un lacăt.
nu mai e timp să povestesc
flăcările trupului ei
de la început până la capăt,
este la fel
ca atunci când te apropii
de un copac tăiat
și păsările zboară din el.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu