sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Seringa cu singurătate





Ninge peste mine ca peste o statuie
zăpada  îmi șterge lent chipul
apoi brațele,
în curând umbra mea
nu se va mai putea urca în copaci
dacă m-aș pipăi
aș da numai de singurătate,
în jurul inimii am săpat un șanț de apărare
să nu se apropie nimeni,
ar fi bine să urc într-un tramvai,
numai că trebuie să scot bilet și parcului,
nu-l pot abandona
albul i-a furat aleile și e dezorientat,
nu știu unde să găsesc
un mecanic să-mi repare visurile,
trupul meu
pare un fost prieten pe care l-am uitat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu