luni, 31 decembrie 2018

2019







Semafoarele lumii sunt pe verde să ajungă cu bine Anul Nou în casele voastre. La mulți ani!

duminică, 30 decembrie 2018

Zăpada




Îmi fură umerii și mâinile
apoi chipul puțin câte puțin
trupul îmi e un fost prieten
pe care nu mai am cu ce să îl închin.

Îmi ascunde  poteca
pe unde mă  furișam în mine
nu știe nicio limbă să îmi spună
că moartea e o viață fără vitamine.

Perforează singurătatea pe străzi,
repararea viselor e muncă de durată
de ce nu mai văd
în oglinzile retrovizoare ale inimii
trebuie zăpada întrebată.

Verde inocent





Am plâns 
o zi întreagă,
tata voia
să taie 
plopul din curte,
îmi era teamă
să nu cadă
 cerul pe noi
să-mi strivească
fluturele
pe care îl țineam
într-un borcan
acoperit cu abecedarul.

sâmbătă, 29 decembrie 2018

Viața






Viața mi se pare uneori o stâncă căzută în mijlocul drumului. Să mergi mai departe spre fericire ori îți folosești aripile de rezervă, ori îți cumperi o mașină de făcut tuneluri.

La mare






După ce ninge
prima oară
merg la mare,
aștept pe țărm
să văd
dacă iese din apă
vreo sirenă
să facă
un om de zăpadă,
având
coadă de pește.

vineri, 28 decembrie 2018

Poșeta







Să fiu lângă ea când mi-e dor
i-am golit poșeta
de rujuri, farduri și batiste
și m-am ascuns în interior,
aerul mirosea a lavandă
mă îndrăgosteam pe întuneric
lumea mă uită mai încet
aveam timp
să scriu versuri pe bandă
mă legăna când ieșea în oraș
ca pe o floare
mă așează pe genunchi
în ziua când a deraiat tramvaiul
m-a ținut strâns și între picioare.

Autoportret








Dacă m-aș pipăi
aș da numai singurătate,
a început să se decojească
fotografia
de pe cartea de identitate,
filialele iubirii
au intrat în insolență,
preșul de la intrare
pe care l-am scuturat de pași
mă întâmpină
cu o provincială prudență,
visele au zeci de serpentine,
cuvintele au deficit
de lumină și hemoglobină,
mă prefac că nu mă recunosc
când trec pe lângă mine.

joi, 27 decembrie 2018

Experiență






Trupul ei,
a prins 
ritmul mării
din tabloul 
de pe perete,
imita fluxul 
și refluxul, 
privirea 
îi era acoperită
de o înghesuială 
de aripi,
eram în mijlocul
unei veri negrăbite
în care macii
arătau
inimilor noastre
drumul către soare. 

Durere







Mi-am trecut
în c.v.
că am accent
moldovenesc,
o astfel
de infirmitate
o poți avea
de la soare
sau când lași
fluturi flămânzi
și nu-i hrănești
cu lumină,
să nu fie
îngrijorată
limba română
ce păzește
granițele țării.

miercuri, 26 decembrie 2018

Imn







Mâinilor mele
le-am închinat
o odă,
nu știu
unde au învățat
atâta matematică
de  rezolvă
toate problemele
de geometrie
ale picioarelor ei.

Peisaj





E frig,
vântul fără încălțări
vrea să intre în casă,
întunericul
asemenea unui fachir
intră în oraș,
prin cimitir,
toamna
după ce a trecut
prin paharul meu
apă 
a devenit murdară,
nu mai e chip
să stai afară,
greierii ascunși
în cenușa verii
își tricotează costume,
pe ramuri
cuiburile părăsite
par niște poeme postume.

luni, 24 decembrie 2018

De Crăciun





Vecina mea a greșit compoziția cozonacilor. Le-a pus muzică de petrecere, a deschis ferestrele să audă colinde, le-a făcut flotant în garsoniera ei, nu și-au revenit. Ca ultimă soluție a sunat 112.


           Crăciun fericit!

duminică, 23 decembrie 2018

Liniște






Genunchii ei
se îndoiau
precum mijlocul
unei zile
însorite de mai,
un somn imens
izvora
din albul lor,
toate lucrurile
din cameră
ațipeau
își pierdeau conturul,
tăceam
cât puteam de tare
să nu mă audă
când îi sărut.

Ecologică






Mi-am cumpărat
mobilă de bucătărie
două linguri de lemn
să mânc arhaic,
iar magazinului
de la colțul străzii
i-am dat comandă
să-mi aducă
pijamale de nefumător,
mirosul ei mentolat
să nu ajungă la mine poluat.

vineri, 21 decembrie 2018

Prudență





O poetă care mă vizita de câte ori trecea spre Valea Prahovei mi-a spus că ea își lasă cartea de identitate în torpedoul mașinii să nu-i rămână vreo îmbrățișare imprimată pe fotografie.

Erori







De câte ori trec pe lângă mine mă prefac că nu mă recunosc. De prea multe ori nu mi-am ascultat inima, deși îmi doream atât de mult să-i fac pe plac.

Resuscitare





Văd că nu mișcă,
deși i-am pus drept inimă
un trandafir roșu,
avea spumă de ras
pe obraji
era pregătit să se radă,
mă întind și îi fac respirație
gura la gură
omului de zăpadă,
căldura îi șterge chipul
apoi brațele
până s-a topit de tot,
frigul umbla pe străzi
fără trup.

joi, 20 decembrie 2018

miercuri, 19 decembrie 2018

Fereastra







Am păstrat fereastra
prin care priveam în copilărie
cum părinții 
cu hainele aproape ude
făceau tranșee prin zăpadă
să ajungă la cimitir
înghesuind morții unii în alții
pentru a-și face și ei 
loc lângă rude,
acum mă hrănesc 
cu petale de trandafir
cuvintele să aibă hemoglobină,
mestec zambile ca ziua să fie albastră,
de câte ori mi-e dor de mine și de ei
mă uit câte o jumătate de zi prin această fereastră.

Căsătorie





M-am prefăcut că sunt puțin nisip cald ca ea să aibă unde să se întindă. N-am mai putut să mă ridic în picioare. Ea mă luase și mă mă băgase într-o clepsidră.

Telecomanda







Părinții nu mi-au lăsat 
moștenire un cvartet
a cărui de muzică 
de cameră
să adâncească decolteuri,
dacă vedeți 
un bărbat prin oraș
citind panourile de publicitate
ce pot fi subiecte
pentru nuvele și eseuri,
să știți că sunt eu,
singurul urmaș
ce umblu
desfăcut la șireturi de griji,
printre tramvaie și autobuze
să găsesc o telecomandă
care să aștearnă femeilor
zahăr pe buze.

marți, 18 decembrie 2018

Parolă






Îmi spunea că e bine
în această lume,
niciodată nu ducea
povestea
până la capăt
parcă i-ar fi fost teamă
să nu ne sfârșim 
odată cu ele,
apoi se apleca
spre măsuța 
de nuiele împletite
lua un jeleu 
transparent
și câteva secunde
mă privea prin el.

Poetul





Poate vâsli 
prin lacrimi, 
e bucuros 
că de ziua lui 
nu a murit nimeni, 
face transfuzii 
de sânge 
cuvintelor, 
pune păpușile 
să fure zahărul 
de pe buzele iubitei.

luni, 17 decembrie 2018

Vrăbiile






Pe ziarul umed
câteva vrăbii
ciripeau fericite,
aflase ultimele știri
despre mersul omenirii,
din când în când
ciuguleau
spațiile albe dintre cuvinte
să nu aibă
pe unde ieși
ideile din propoziții.

Zgomot








Locuiesc la parterul
unui sonet,
holul e format
din patru cuvinte
până la  dormitor
am întins
câteva fraze succinte,
în baie numele meu
este pus la uscat,
îl  spăl în fiecare zi
ca pe o salopetă uzată
pătată de tăceri
transformate în acizi,
de aici aud cum lumea mă uită,
inima neavând carnet de șofer
noaptea traversez
visele în fugă,
deranjat scriitorul bate timid
cu metafore în calorifer.

Să nu uiți






Să nu uiți,
centrala eoliană
ajuta câmpia să respire,
pădurea de la marginea
suburbiei
priza elegii,
indignat
că frumusețea ta
nu e trecută pe hărți,
nu e sculptată în munți,
cu un trandafir roșu
îți citesc pe inimă
cuvintele pe care nu vrei
să le pronunți. 

duminică, 16 decembrie 2018

Evantaiul






Mi-am adunat
toate cămășile
și le-am dat foc
să iasă
singurătatea
din ele,
cenușa
am așezat-o
pe evantaiul
cu care ea,
își răcorea frumusețea.

Matematică







Dacă ar fi scad
din viața mea
timpul
în care am visat
m-aș subția
atât de mult
că aș putea intra
sub umbra ei
fără să mă simtă.

Vecina






A stins becurile
pe casa scării
mi-a șoptit
să nu mai o mai visez
niciodată goală
când spune
rugăciunea de seară,
nu vrea
să o vadă Domnul
complet dezbrăcată.

Din jurnalul lui Alceste de Gheorghe Grigurcu




Cartea ca făptură vie. Senzaţia de deces ce ţi-o dă o carte pe care tocmai ai te
terminat-o de citit. 


Orice expresie conţine o tendinţă. Gratuitatea tragică a fiinţei care nu mai are ce exprima. 


 Poezia românească are nevoie, în răstimpuri, de cîte un Păcală naţional: Anton Pann, G. Topîrceanu, Marin Sorescu, Mircea Dinescu. După toate probabilităţile, lista rămîne deschisă. 

sâmbătă, 15 decembrie 2018

13 versuri







Recunosc
o femeie
singură
după cum atinge
paharul cu apă
cu buzele,
îi e teamă
că înainte
a băut din el
un bărbat
pe care acum
îl sărută
fără să-l cunoască.

Revoluția






Revoluția m-a prins
în munții Bucegi,
adunam ciuperci
otrăvitoare
să hrănesc 
singurătatea,
mușchi de pe copaci
să știu 
unde e nordul
viselor noastre,
ajuns acasă
libertatea 
mă aștepta
pe scările de la intrare
ca o zăpadă uitată.

vineri, 14 decembrie 2018

Vot






I-am cerut să-mi ofere umărul ei să plâng după ce am pierdut postul de șef de scară în blocul unde locuiesc. Mi-a spus că ar fi mai bine să-mi acopere urechile cu coapsele să nu mai aud ce vorbește lumea.

Infirmitate






De când m-am rănit la mână umbra mea nu mai are capacitatea de a se urca în copaci.

Știință





Se pieptăna științific. Căuta să descopere o cărare în păr a cărei traiectorie să treacă printre gândurile ei cele mai apetisante.

joi, 13 decembrie 2018

Vârstă








Nu am curaj să intru în bucătărie. Umbra mea este atât de grea că ar sparge toate farfuriile și pahare de pe masă.

Gemeni






Ea își trece mâinile prin părul lui să-i citească gândurile. Rămasă însărcinată de zece minute îi spune la ureche că vrea să aibă gemeni. 

Cadou






Mai sunt câțiva centimetrii  până începe iarna. Mai fac un nod la batistă. Timpul mi-a tras la xerox trupul în așa de multe copii că ma întreb unde le ține depozitate. În fiecare an mi se dăruiește câte o trusă de machiaj cu nuanțe din ce în ce mai închise.

miercuri, 12 decembrie 2018

marți, 11 decembrie 2018

Frigul





Frigul
e în cantonament
la mine acasă,
dormitorul s-a contractat
mi-a strâmbat
două ferestre,
singurătatea a devenit 
atât densă
de numai văd
să trag la xerox
niciun răsărit,
timbrului,
de pe scrisoarea ta
de adio,
i-a crescut valoarea
pe nedrept,
să mă recunosc
trebuie să umblu
cu ecusonul în piept.

Strigăt








Nu știu
cine
ar putea
recupera
țara
dintre
atâtea
strigăte.

Captiv







Picăturile de ploaie
fac găuri
în singurătatea 
de pe străzi,
chipul îmi rămâne imprimat
pe mâneca zilei
precum zborul unei pescăruș
pe fundul mării,
sângele meu
nu mai vede bine,
frigul prin inimi 
face ruine,
din scrieri postume 
poeții urcă în steme,
sunt  decor 
pentru acestă toamnă
ce se reflectă
în  zăpada din crizanteme.

luni, 10 decembrie 2018

Textile







S-au îndrăgostit atât de tare, încât a doua zi au găsit hainele îmbrățișate în șifonier.

Vâsle







Uneori mă simt ca o apă ce curge în toate părțile nefiind stăpânit de mâinile unei femei asemenea unor vâsle.

Numele





Numele meu este asemenea unei salopete pe care o îmbrac zilnic la muncă. Spălată în fiecare zi cu săpun cazon să iasă apusurile din ea a intrat la apă exagerat de mult. Există riscul să-mi rămână mâinile și picioarele pe afară.

duminică, 9 decembrie 2018

Zăpada





Îmi fură umerii și mâinile
apoi chipul puțin câte puțin
trupul îmi e un fost prieten
pe care nu mai am cu ce să îl închin.

Îmi ascunde  poteca
pe unde mă  furișam în mine
nu știe nicio limbă să îmi spună
că moartea e o viață fără vitamine.

Perforează singurătatea pe străzi,
repararea viselor e muncă de durată
de ce nu mai văd
în oglinzile retrovizoare ale inimii
trebuie zăpada întrebată.

Mirosind o gutuie





Vântul a ieșit din birtul
de la colțul străzii,
vânzolește ezitările din oraș,
obosești să ai grijă de tine însuți,
frunzele au ascuns drumul
ce ducea la femeia iubită
ca niște meseriașe ale uitării,
o mai poți vedea
doar în oglinzile retrovizoare ale inimii,
nu mai sunt petale de trandafir
să am cu ce să mă hrănesc
să-mi măresc inocența,
este imposibil
să-mi găsesc pe chip sensuri și păreri,
va trebui să merg la casa părintească
să îmi mai cumpăr câteva tăceri.

sâmbătă, 8 decembrie 2018

Superstiții




Cei de la salubritate nu măturase strada de singurătate și ceața. De teamă mama m-a rugat să o însoțesc până la biserică. La întoarcere tușea mai tare ca o ramură de copac contaminată de toamnă. Așa mi se întâmplă, zice ea, de câte ori trec pe lângă cimitir.

Alternative






Uneori viața mi se pare o stâncă căzută în mijlocul drumului. Să mergi mai departe ori îți folosești aripile de rezervă, ori îți cumperi o mașină de făcut tuneluri.

vineri, 7 decembrie 2018

Talcioc





Mă opresc lângă o bătrânică ce avea la vânzare câteva perechi de pantofi întristați. Dacă aș fi rugat-o să-mi facă rost de câteva ierni mâinile ei le-ar fi modelat imediat. Cred că devenise în timp specialistă în asfințituri. Lăsa o umbră atât de lungă că aș fi putut cultiva în ea numai plante carnivore.

Scrisoare






Îți scriu de la marginea
suburbiei mele,
aici singurătatea
doare din ce în ce mai tare,
centrala eoliană din zare 
respiră în locul câmpiei,
vara rămasă în  păsări
se scurge în pământ
prin siluetele estompate
ale copacilor
obosiți de după amiezile
adunate în ramuri,
am aceeași  stare 
ca lacul din apropiere
căruia frigul i-a pus cătușe la valuri,
te anunț că nu mai pot veni
ceața a acoperit bornele kilometrice
pe care le-am plantat
la împlinirea fiecărei vârste
pe drumul către tine,
e târziu, curând se face beznă,
te rog, îngăduie acestor cuvinte
să te sărute pe gleznă.

joi, 6 decembrie 2018

Iarna







Noaptea ascult
muzică rusească
să mă obișnuiesc 
cu frigul,
iarna
oglinzile retrovizoare 
ale inimii mele 
se aburesc
ca un cadran de ceas
la asfințit,
le șterg cu o batista
din cinci în cinci minute
să văd cine  m-a uitat
și cine a mai murit.

Înainte de Crăciun







Ningea,
visele mele
nu își mai puteau ține
echilibru pe zăpadă,
casa se contractase
din cauza frigului,
tata ieșea să curețe
aleea până la stradă
împrăștiind și o găleată
de cenușă
că Moș Crăciun
să nu alunece 
până ajunge la ușă,
mama mergea la cimitir
cu tămâie 
și flori de busuioc
să-și roage rudele
să se înghesuie puțin
să-i facă și ei loc.

miercuri, 5 decembrie 2018

Poșeta






Să fiu lângă ea când mi-e dor
i-am golit poșeta
de rujuri, farduri și batiste
și m-am ascuns în interior,
aerul mirosea a lavandă
mă îndrăgosteam pe întuneric
lumea mă uită mai încet
aveam timp
să scriu versuri pe bandă
mă legăna când ieșea în oraș
ca pe o floare
mă așează pe genunchi
în ziua când a deraiat tramvaiul
m-a ținut strâns și între picioare.

Cuvintele






Toată săptămâna 
am spart lemne
să-mi încălzesc cuvintele,
altfel nu pot păstra în versuri
temperatura buzelor sale,
când îi împart lumina
pe trup
să nu rezulte zecimale,
am pus la poartă
zăvorul și cârligul
să intimidez ceața
să nu intre frigul,
dar până nu le-am  acoperit
cu cămașa ei de noapte,
pe care scânteia 
un grup de stele,
nu am reușit
să ridic mercurul din ele.

marți, 4 decembrie 2018

Dialog





M-au botezat 
la șapte ani,
când umblam 
cu puii de vrăbii
în buzunar
și cu bondarii în penar,
primul lucru
pe care l-am făcut,
intrând în lăcașul 
înalt și tăcut
a fost să întreb
un sfânt de pe perete
dacă poate lăsa mai jos
bolta bisericii
să-l ating și eu,
pe Dumnezeu.