duminică, 10 septembrie 2017

Lumină strivită



E atât de multă ceață,
pot trece pe lângă mine
fără să mă recunosc,
e bine că am pantofii lustruiți
vad ei încotro merg,
pe marginea drumului
tușesc prietenii mei copacii
în timp ce vântul răsfoiește
operele postume ale toamnei
scrise pe frunze,
sunt ca o pasăre oarbă
ce se ține
după cântecul ei de astă vară
să ajungă la cuib.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu