miercuri, 6 septembrie 2017

Verde sinucigaș







Păstrez în memorie
datele private ale trupului ei,
formulele matematice cu ajutorul cărora
rezolv problemele de geometrie
ale brațelor și picioarelor,
parola pe care o șoptesc
ca buzele să i se umezească,
traseul secret pe care îl urmez
ca simțurile să-i devină agresive,
cifru cu care îi reglez temperatura în celule
până când florile de bumbac
înfloresc pe cearșaf. 
.
Mai ales acum,
când toamna stă cu crizantemele pregătite
să-mi spargă ferestrele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu