marți, 15 august 2017

Inhalații cu singurătate




Frunzele în cădere
se lipesc de hainele mele,
îmi stă bine
sunt ca un copac umblător,
mă pot duce la banchetul
pe care îl dau pădurile
înainte de a se ascunde în cântecul păsărilor,
am ocazia să studiez retorica vântului
ce se urcă pe acoperișuri să se sinucidă
că nu îl ține nimeni de mână,
strig copacii din curte să se dea la o parte,
am uitat să pun zăvorul la poartă
e posibil să intre singurătatea
și în cartela de telefon,
nu mă scutur de ele 
poate vreo tânără scriitoare
nu mai are coli de scris
și mă bagă în imprimantă
să-și scrie sentimentele pe mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu