joi, 22 iunie 2017

Lista cu decepții



Mă întind sub teiul din curte,
ascult cum lumina
se transformă în ceai,
firele de iarbă 
de un verde timid
ca niște degete subțiri
îmi intră prin păr
citindu-mi memoria
asemeni unor ace de patefon,
grădina ascultă vocile  femeilor
ce mi-au făcut mâzgălituri
pe inima mea,
se aud râzând atât de tare
că mi se dezleagă nodul de cravată
din fotografia
de pe cartea de identitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu