marți, 20 iunie 2017

Coli de scris




Frunzele în cădere
se lipesc de hainele mele,
îmi stă bine,
sunt un copac umblător,
mă pot duce la banchetul
pe care îl dau pădurile
înainte de a ascunde în cântecul păsărilor,
am ocazia să studiez retorica vântului
ce se urcă pe acoperișuri să se sinucidă
că nu îl ține nimeni de mână, 
niciodată nu încui poarta de la drum
să aibă unde să intre singurătatea
dacă începe ploaia,
frunzele cad peste inima mea
de-abia se mai observă că are forma patriei,
nu mă scutur de ele,
poate vreo femeie
care nu mai are coli de scris
mă bagă în imprimantă
să-și scrie sentimentele pe mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu