vineri, 10 februarie 2017

Lumină strivită





E atât de multă ceață,
pot trece pe lângă mine
fără să mă recunosc,
e bine că am pantofii lustruiți
vad ei încotro merg,
pe marginea drumului

copacii tușesc,
vântul ca un criminal alb

răsfoiește
operele postume ale memoriei,
mecanicul ce îmi repara visele

a fugit cu trusa de scule,
sunt ca o pasăre oarbă
ce se ține
după cântecul ei de astă vară
să ajungă la cuib.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu