vineri, 10 februarie 2017

Discreția rănilor




Vocea ta îmi lasă pe epidermă
urme de zahăr,
deslușesc în ele
că viața e  trăită în culise,
miroase frumos
soarele din trupul tău
a desfăcut
florile de bumbac din cearșaf.

Te îndoi după visele mele,
precum lumina
 la capătul versurilor,
brațele tale
nu mai pot aștepta până mâine
de le prinde dimineața
se vor intimida.

Timpul se organizează
după ideile unui zeu izgonit,
îți propun să ne ascundem în șifonier,
asfințitul nu-i știe adresa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu