joi, 5 ianuarie 2017

Alizee perforate de nisip




Oricât m-aș dărui
când împart lumina în cuvinte
îmi rezultă zecimale,
nu mai pot rosti șoapte
la capătul lor nu dau de nimeni,
în palme găsesc un gol
ce se întinde în jurul inimii
ca un șanț de apărare,
anotimpuri rămân în casă
asemenea unui întuneric în cârje,
orașul mă părăsește lent
luând cu el ferestrele
prin care priveam cerul,
i-a fost frig vieții mele
așteptând un deceniu
un telefon de la ea,
de la frunzele din această toamnă
am învățat
să-mi depozitez tăcerile într-o orgă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu