marți, 20 decembrie 2016

Melancolii postume




Ușa de la intrare,
asemenea unui calendar mai mare,
ținea minte zilele
când ciocănitul ei primăvăratic
rămânea în lemnul de brad
precum cântecul frumos al unei păsări
ce producea fisuri razelor de soare,
privită de aproape
se distingeau nervurile
ca niște versuri scrise duminica
lovite de bătăile inimii,
uneori venea dimineața,
inelul de pe deget
îi provoca mici răni albastre
de parcă ar fi strivit o zambilă
pe un șervețel de hârtie,
la un deceniu e pătată de beznă și de ger,
îmi amintesc
când mi-a făcut semnul de adio,
trandafirii din curte
păreau fragmente căzute din inimii ei,
cărora le-am confecționat
din arterele mele un grilaj stingher.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu