marți, 13 decembrie 2016

Cu inima rezemată de fereastră




Arunc diminețile peste inimă
ca un discobol,
m-am antrenat aruncând moartea spre cer
ca pe niște bulgări de pământ,
se vede de departe Sfinxul
modelat pe pieptul meu
de furtunile vieții
ce o ține strâns între labe,
se disting aleile pavate cu zahăr
unde iubirea aprinde lampadare,
se observă limpede
trecerea de pietoni trasată de mine
pe suprafața ei,
asemenea unei invitații calde
pentru oameni,
de când a început să ningă,
și visele nu își mai pot
ține echilibrul pe zăpadă,
iar ideile se întorc din drum
speriate că nu mai există drumuri,
stă ca o buburuză nemișcată pe fereastră
așteptând să treacă tânăra necunoscută 
ce-și împrăștie frumusețea pe stradă,
sperând că din cauza frigului i s-au contractat pașii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu