joi, 1 decembrie 2016

Autobiografie scrisă cu frig



 Iarna nu se mai sperie
de căldura brațelor mele
și singurătatea alunecă
mai repede pe zăpadă,
apropierea de fericire
este o îndeletnicire ambițioasă,
dar zahărul refuză să mă mai salute,
văzând atâta alb în jur,
e bine că îmi pot provoca
singur visele
când nu mai am iarbă
să mă parfumez,
nici aripi nu mai am de unde cumpăra
poeții le-au luat
și le-au cusut pe marginea poemelor,
godinul la care altădată
îmi încălzeam cuvintele
să-i spun că seară de seară
are scurgeri de frumusețe pe covor
prin părul ei lung
este singurul martor
că tăcerea mușcă din mine
mai mult decât poate mesteca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu