joi, 17 noiembrie 2016

Umbre în scaune cu rotile




Am mâinile crăpate
din cauza singurătății,
cu greu pornesc liftul
ce îmi cară tinerețea la ultimul etaj
să se arunce în gol,
nu îndrăznesc să ating
zidurile vechi ale orașului
să nu rănesc veacurile adormite
sub straturile de var,
toamna mă îmbie să desenez
pe un șervețel de hârtie
o frunză căzând,
dar mi-e teamă
ca din fisurile din palme
să nu pornească vântul
să o arunce în stradă,
nici ei, nu îndrăznesc
să-i trec degetele prin părul lung
de voi constata că îi lipsesc
câteva gânduri ascunse de iubire
sigur mă voi bănui pe mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu