marți, 22 noiembrie 2016

Uitarea ca o suburbie a tăcerii




Sunt împărțit
în multe filiale de iubire,
multe au devenit
imense depozite de tăcere
în care mai strălucesc
spițele de la bicicletele mele
abandonate în ele,
la cea de pe strada
cu palatul administrativ
nu am mai ajuns,
semaforul din colț
a fost acoperit cu inima ei,
rămânând blocat pe roșu
pentru veacul în curs,
unele le-am deschis
pe drumuri trasate de mine,
fără cadastru aprobat,
voiam să aud când soarele
bate la ușă să intre în pat,
altele au intrat în insolvență
din interior nu se mai putea emite
pe nicio frecvență,
le voi inventaria
să aflu numărul exact,
după ce termin acest poem,
să știu care mai au acoperișul intact.
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu