joi, 24 noiembrie 2016

Misiune diplomatică a inimii



După ce și-a micșorat
lungimea mânecilor de la bluză
timiditatea mea a durat mai puțin.

Apropiindu-se să rupă
un trandafir roșu,
în jurul inimii mele
a apărut un șanț de apărare
și bătăile și-au redus ritmul.

Uneori își întrerupe zâmbetul
amintindu-și că nu a încuiat ușa
și tăcerea ar putea intra peste noi,
din clipa aceea
cuvintele mele încep
să se prescurteze
ca și când aș folosi respirația
pe care am întrebuințat-o ieri la jogging.

Am rugat-o să-și scurteze părul
să ajung mai repede
în mijlocul fanteziilor ei,
de atunci gândurile mele
se rup mai ușor ca niște vreascuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu