vineri, 11 noiembrie 2016

Apeducte cu tăcere




Trec pe sub ramurile copacilor
ca pe lângă niște provincii
în care lumina s-a stins,
delta din artere se lărgește
trebuie să-mi subțiez visele
să pot trece mai departe, 
cu greu îmi fac loc
spre femeia
ce îmi ține scara
să urc în fanteziile sale,
nu mă mai pot ascunde
între două jumătăți de măr
ca atunci când eram copil,
mi-e frică să privesc în mine
până la origini,
când aerul era greu fără cuvinte,
cred că m-aș îngrozi,
altfel nu înțeleg
de ce zâmbetul meu stingher
rupe frunzele cu atâta ușurință.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu