luni, 3 octombrie 2016

Toamna o bijuterie ruginită pe reverul tăcerii




Mai sunt câţiva centimetri
și se sfârşeşte toamna,
umbrele au devenit atât de grele,
încât mi-au spart țiglele pe casă,
concentrația de singurătate
din arterele mele
a ajuns la saturație,
îmi vine să îngenunchez
într-o elegie,
trimit o scrisoare zăpezii
pentru a prelungi
relaţiile diplomatice
cu frigul,
de fiecare dată pun în plic
câteva zâmbete
ale unei femei frumoase
să-mi ţină cuvintele calde
până la destinaţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu