miercuri, 24 august 2016

Un trandafir pus în ghips



De se va rătăci
în visele mele
precum o pasăre
în cântecul său,
în afara de mine
nimeni
nu-i va simți lipsa,
să o recuperez
va trebui grabnic
să-mi fac cardiograma,
urmele ei,
vor apărea
pe hârtia milimetrică
sub forma
unor pete albe,
asemănătoare celor
de pe preșul de intrare
când singurătatea
îmi forțează ușa
și se tolănește în pat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu