joi, 21 iulie 2016

Un tei cu lacrimi de ceai



Îi coseam coaja
cu clorofilă
când apusul îl rănea
cățărându-se pe el,
îl asistam
ca un inginer de sunet
când înregistra
cântecul păsărilor
pe discurile din trunchiuri,
uneori fulgerele
închinau cerul
deasupra lui,
mă grăbeam
să îndepărtez norii
cu mănuși de cauciuc
să nu mă curenteze,
sub ramurile lui
în ziua
în care am plecat militar
din zâmbetul unei fete
am deschis
prima filială a iubirii,
acum,
în semn de prietenie
să părem la fel de osteniți
i s-au uscat câteva ramuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu