duminică, 24 iulie 2016

Tratat de timiditate



Nu a învățat
să umble prin mine,
cu zâmbetul ei
era să-mi provoce
delte în artere,
exploziile solare
din brațe
mi-au împrăștiat
aromele verii pe piele,
lumea din oraș
se uită după mine
de parcă aș fi
un traficant
de lanuri de grâu,
putea să-mi defecteze
funicularul
ce cară lumină
fabricii de hemoglobină
încercând să dea jos
visele din pat
să le ia locul,
într-o seară
când privea luna
neatentă,
m-a călcat pe inimă,
lăsând urme adânci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu