duminică, 3 iulie 2016

Mesaje citite pe stradă



Îi măsor pașii
cu ruleta sângelui
să aflu
cât să cioplesc
pragul de la intrare
pentru a nu se împiedica,
hemoglobina
îi memorează
curbura șoldurilor
să știu
pe unde să aprind
focurile
în epiderma mea,
să nu-mi sară
limbile la ceas
folosesc și respirația
de mâine,
de puține ori
am văzut o femeie
cu o frumusețe
atât de grea,
de m-ar căuta poștașul
să-mi dea
factura de telefon
m-ar găsi plecat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu