luni, 4 iulie 2016

Lucrând la un text



Femeia pe care am văzut-o
în oglinda retrovizoare
a inimii,
deși nu o cunosc
o așez pe coala albă de hârtie,
îi trec mâinile prin  păr
să-i aflu fanteziile,
îi pun o pernă sub cap
ca vocea ei
să fie odihnitoare
să nu îmi provoace
ambuscade în artere,
îi dezgolesc umerii
să lumineze biroul
pentru a-mi găsi stiloul,
atât cât a durat zâmbetul ei
las și distanța între strofe,
mi-e rușine să-i umblu
sub fusta din mătase,
foșnește ca o hârtie creponată
și e posibil să audă vecinii,
cu toate astea
poemul nu sună la 112
să spună că un viol
este în plină desfășurare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu