marți, 14 iunie 2016

Simulând viitorul



Dacă aș prelungi
liniile palmelor mele
în parcul
din centrul orașului
iarba ar avea
unde să-și consulte
viitorul,
fluturii ar aprofunda
relațiile diplomatice
cu florile,
roua ar lăsa lumea
să facă baie
în picăturile ei,
de ar trece pe acolo
o femeie
ar ști unde se găsește
strada
la capătul căreia
iubirea devine o urgență.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu