sâmbătă, 21 mai 2016

Poem despre mine



Îmi dau seama
când singurătatea
se furișează în casă,
se ascunde
în dușumeaua
din lemn de brad
sub forma
unor scârțâituri,
dacă ibricul cu ceai
îl răstorn
din neatenție
de pe pe colțul mesei
aud cum se frâng
crengile de tei,
cu privirea
pot afâna carnea
unei femei
ca soarele
să-i pătrundă
mai ușor în gânduri,
când genunchii ei
se îndoaie
cum mijlocul
unei zile însorite de mai
știu că trebuie
să pornesc funicularul
ce îmi cară
aer montan în artere,
cu aceste simțuri
pot fi incinerat
într-un trandafir
fără să țip.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu