vineri, 11 martie 2016

Șervețele din albastru dimineții



Mai sunt câțiva centimetrii  și începe primăvara. Mai fac un nod la batistă. Timpul mi-a tras la xerox trupul în așa de multe copii că ma întreb îngrijorat unde le ține depozitate. În fiecare an mi se dăruiește cîte o trusă de machiaj cu nuanțe din ce în ce mai închise.

Aerul se scumpește. Liftul ce mă transportă în văzduh mărește zilnic prețul biletelor. Ca să nu-i deranjeze lumina din epidermă doamnei ce se odihnește pe umărul meu tinerețea mea s-a subțiat atît de mult că chiar dacă aș încerca să plec din inima ei nu m-ar simți. 

Poate nu ar mai trebui să umblu îmbrăcat cu tricoul moștenit de la tata. Mă strînge asemenea numelui, provocîndu-mi o durere suplimentară. Poate ar trebui să-mi planific mai bine fanteziile și să evit revolta decepțiilor. 

Viitorul crește în ferestre din ce în ce mai lent și mai de neînțeles. Lucrurile sînt tot mai constrînse de forma lor. Marele meu noroc este faptul că singurătatea are aceeași grupă sanguină ca mine și sîntem deseori confundați. Avem aceleași experiențe de naivitate și mirare. 

Tînăra de lîngă mine, ce-și trece mîinile prin părul meu să-mi citească gîndurile, rămasă însărcinată de zece minute îmi spune la ureche că vrea să aibă gemeni. Sînt fericit că măcar aici sînt îngăduite repetițiile. Cu șervețelele din albastrul dimineții voi șterge nimicul ce produce atîtea energii în arterele mele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu