luni, 14 martie 2016

Aplauze adormite într-o elegie



Când recitesc
un poem
mă ridic
în picioare
să se vadă
că umbra mea
e zdrenţuită
în dreptul inimii,
îmi acomodez vocea
în aşa fel
să nu se răzgândească
vreo idee
și versurile
să se înnoreze,
tăcerea
cucereşte totul
în jurul meu,
am impresia
că mă aflu
într-o sală
de spectacol
cu toate locurile
ocupate
în care spectatorii
au aţipit
pe manuscrisul meu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu