sâmbătă, 20 februarie 2016

Simțuri agramate



Era atâta căldură
în tabloul din perete,
încât se scorojise
vopseaua de pe ramă,
varul din jur
semăna cu degetele
unui fumător înrăit,
șnurul de care era atârnat
se subțiase
ca musculatura
unui pârâu aproape secat,
femeia de pe pînză
care își dusese
mâinile la spate
să își desfacă sutienul
pricinuise vâlvătaia,
am adus repede
un ventilator,
dacă ea
și-ar fi continuat gestul
riscam să se aprindă
întregul dormitor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu