joi, 4 februarie 2016

Ochi înnorați


Plâng peste acoperişuri
când nu cad meteoriţi
să-mi perforeze melancolia,
păsările se ascund
sub streşini
să nu facă ouăle sărate,
veacul rămas
printre crăpături
se dizolvă mai repede ca zahărul
scurgând-se prin  burlane,
mă deranjează
că apoi nu iese soarele
şi în pământul umed
nu răsare măcar un mărăcine
ca un centru de suburbie,
nu vreau 
ca picăturile de ploaie
să se simtă trădate
că vărs lacrimi
numai pe bluza ei
uitată pe hol
de pe care săruturile mele
nu  ies nici la spălat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu