duminică, 3 ianuarie 2016

Verde intimidat



Bluza ei începuse
să aibă flux şi reflux,
nasturii încolonaţi
erau pregătiţi
să devină
monezi devalorizate,
fotoliul era atât
de emoţionat
că mai avea puţin
şi se transforma
în rumeguş,
să nu se împiedice
adunam scârţâiturile
din podea
ca pe nişte vreascuri uscate
şi le depozitam pe hol
să le car în pădure,
trebuia să admit
că de mai priveam mult
genunchii ei
ca pe doi miei albi
lihniţi de foame
riscam ca pereţii
să facă eczemă
si ferestrelor
să le crească febra.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu