joi, 7 ianuarie 2016

Peisaj în care mă îndepărtez



Zăpada îmi ascunde
cerul în carne
şi nimeni
nu îi vede lipsa,
nu stiu ce să-i spun
să nu simtă singur,
l-am cazat
lângă felinarele stinse
de sub epidermă,
inima e ocupată
până la refuz
de singurătate,
era murdar de nori,
i-am şters uşor
cu batista
să nu înceapă
să plouă în mine
să-mi perforeze visele,
stelele nu am reuşit
să le fac să dispară,
nici cu săpun de rufe,
mi-au rămas pe tot trupul
asemenea unor pistrui,
de departe par
mici suburbii de eternitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu