vineri, 4 decembrie 2015

Calcule milimetrice



Ca să trec
iubirea
la ora de vară,
fără să mă trezesc
singur
ca o veioză
fără abajur
sau în biografia mea
să apară
spaţii albe,
am accelerat
bătăile inimii
până când
trupul meu
după o oră
în plus
de nesomn
s-a poziţionat
între braţele ei
exact
în dreptul
soarelui
de unde începea
o câmpie,
cerşind ploaia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu