marți, 24 noiembrie 2015

Un drum cu umbre insolubile



Toată viaţa
tata
s-a chinuit
să bage soarele
în brazde
cu picioarele,
mai ales după ploaie
când lanurile de grâu
visau între braţele lui,
îmi amintesc
când mi s-a îngroşat
vocea
razele ajunsese
la adâncimea
de zece veri,
când m-am ras
prima oară
lumina
de-abia mai respira
în singurătatea
înaltă de doi metri,
avea o teamă
că nu cumva
sub pământ
să nu vadă
când laptele
pus la fiert
dă pe dinafară
şi uscă
rădăcinile ierburilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu