sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Poem eretic



Nu ştiu unde să mă bag
să mă pot odihni de mine,
sunt ca o cutie poştală
în care o mână
necunoscută
înghesuie scrisori
timbrate cu asfinţituri.

Hainelor le-am făcut
asigurare casco
să nu mi se rupă nasturii
şi vreo femeie
ca o săgeată
să mi se înfigă
în inimă fără să simt.

Nu am găsit loc
liber,
nici în filiale iubirii
deschise
de tinereţea mea
în multe oraşe
imaginare.

În aceste vremuri
în care soarele
nu mai răspunde
la comenzi
cel mai inteligent
e să aştept
ascuns
într-un băţ de chibrit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu