vineri, 20 noiembrie 2015

Iubire conectată la tubul de oxigen



Nu mi-a spus
cum o cheamă
să nu-i descopăr
între literele
numelui
lava stinsă
a iubirii
sau vreun labirint
de trandafiri
pe unde soarele
se minunează
închinându-se
cu umbre,
trebuia
să ajung la ea
când se întunecă,
dar pe uşa
de intrare
am găsit
un soare desenat,
a trecut
aproape un deceniu,
de când tot aştept,
cu focuri de artificii
în inimă,
să apună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu