luni, 12 octombrie 2015

Reconstituiri trucate




Îmbrăţişările
de contrabandă
rămân imprimate
pe epiderma mea
ca şi când cineva
ar fi aruncat în mine
cu vreascuri aprinse.


Parcă soarele
s-a oprit o clipă
pe trupul meu
să privească
în calendar
când e ziua
solstiţiului de vară.



De sunt prins
în flagrant,
cu inima ei
în palme,
pentru stabilirea
sentinţei
cel mai mult
îmi plac reconstituirile
pe care mă străduiesc
să nu le fac cum trebuie
să se repete la nesfârşit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu