duminică, 18 octombrie 2015

Poem ce nu poate fi citit



Striveau noaptea
între trupurile lor
până răsărea luna
pe cearşaf.

Îşi înapoiau
îmbrăţişările
de fiecare dată
ca celălalt
să nu sufere
în absenţa lor.

Le era teamă
că încetarea
temporară
acestei rotirii
stelare
mâinile lor
se vor speria
de infint.


Scriau un poem
atât de frumos
că  lemnul de brad
din care era patul
pentru prima oară
de când părăsise
pădurea
regreta că e orb
şi nu poate să-l citească.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu