vineri, 16 octombrie 2015

Ploaia se închină cu fulgere




Ecuatorul tinereţii
a început
să mă strângă
la mijloc,
poate s-a lipit
prea multă
sigurătate de mine
sau asfinţiturile
fugite din numele
bunicului meu
mi s-au înghesuit
sub cămaşa,
e posibil ca tristeţea
din vreo elegie
să fi rămas
în trupul meu
ca o toxină
ce se divide haotic,
nu ştiu
unde să găsesesc
o ascuţitoare
cu formele unei femei
să-mi radă de pe trup
câteva anotimpuri
să nu mai simt
prezentul
ca pe o durere
şi ploaia
ce îmi şterge paşii
să nu se mai închine cu fulgere.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu