sâmbătă, 3 octombrie 2015

Ascuţitoare pentru idei




Primarul din oraşul meu ţine audienţele în fiecare joi noaptea între orele zece şi doisprezece. Nu faptul că întrevederea cu primarul are loc tîrziu din noapte mă deranjează pentru că foarte mulţi dintre concetăţenii mei au insomnii din cauza sărăciei, ci imaginaţia luxuriantă a edilului care are pe post de secretară un câine. 
Auzisem pe la cozi că patrupedul este inteligent şi politicos. Când cineva încerca să-i dea şpagă primarului lătra până venea un echipaj de poliţie. În hol era o canapea terapeutică şi câteva scaune. Eram în total vreo zece persoane. Aşteptam câinele să mă invite în înăuntru. Un domn venise cu un cojoc vechi în care viţuia o crescătorie de molii să ceară un apartament. 
Altul dorea subvenţie pentru a cumpăra ochelari cu vedere în infraroşu să-şi urmărească soţia când lucrează în schimbul de noapte. Voiam să ştiu de la edil dacă eu mor în locul unei femei pentru că ea nu are dezvoltat prea bine  simţul orientării în paradis cine suportă cheltuielile de înmormântare, eu sau ea. 
M-am aşezat lângă o doamnă drăguţă care avea actoria dizolvată în ruj. Îmi plăcea de ea. Mă şi vedeam strecurându-mă pe sub cămaşa ei de noapte subţiat ca o rază de soare prinsă între două emoţii. Mă gîndeam să o invit la mine acasă sub pretextul că am fobie faţă de gazul metan şi îmi este frică să aprind aragazul. Am renunţat repede. 
Mi-am adus aminte de strategia lui Alex. Ştefănescu de a cuceri femeile pe care o învăţase de la Grigore Vieru. Trebuie trezit în ele sentimentul de mamă ce ar duce automat la o protecţie excesivă  pentru cuceritor. Am început să mă plâng. Doamnă, mâinile mi-au rămas blocate între două strofe şi nu mai pot îmbrăţişa pe nimeni. 
Când am  intrat într-o fotografie să mă înlocuiesc pe mine că arătam prea suferind m-a surprins tramvaiul pe linie şi mi-a accidentat visele. Cineva m-a blestemat. Nu mă pot încălzi, decât acoperit de trupul unei femei. După cum îi creştea concentraţia de sare într-un început de lacrimă am crezut că am convins-o. 
Nu putea să mă ia în braţe la coadă la audienţe, dar îmi ceruse în şoaptă adresa. Bucuros am renunţat să mai intru la primar. A doua zi, doamna a sunat la uşa garsonierei mele şi mi-a zis; v-am adus certificatul de handicapat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu