miercuri, 16 septembrie 2015

Patria mea ca o femeie cu sânii fleșcăiți



De când am trecut
la economia de piață
ideile nu mai rămân gravide,
între două bătăi de inimă
se întind poduri sumbre,
de vreau să mai văd orașul natal
ma cațăr pe turnuri de umbre.

Vântul și-a pus ochelari fumurii,
transpir la comandă
că soarele e șicanat de nori,
în nuferi nu se mai rotunjește lacul,
speranța a devenit e pierdere de vreme,
înspăimântați copacii
au luat aerul țării în spate
transformându-se în triști călători.


Capitalismul m-a prins în Munții Bucegi
unde-mi duceam trecutul să nu se risipească
de-atunci nu prea îmi mai aduc aminte
știu numai că gândurile mele sunt pline de răni
și când noaptea iese din cafeaua turcească
de durere, nu pot dormi decât în poeme
în care pumnii sunt îndreptați înainte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu