duminică, 13 septembrie 2015

Caut propoziții ce pot provoca în contemporanii mei avalanșe

 
Nu mai vreau să dau bani pe impostură și să îi trec la cheltuieli cu acte de caritate. Mai repede plătesc o primăvara în plus să o așez pe sânii unei femei. Nu voi mai consuma nici un leu pe analgezice contra prostiei. Nu voi mai face nici o donație politicienilor să-și caute prin spitalele din occident urmele de inteligență. Trebuie să îmi revin din această oboseală financiară. Mi-am propus să nu mai deslușesc realitatea cu timiditate și bun simț. Sunt prea mulți brokeri ai minciunilor, prea mulți vagabonzi în spălătoriile de imagini. În patria mea confuziile au viziuni, insuficiența este o suburbie dotată cu stație de alimentare cu benzină. Deceniul a început să miroasă ca un homosexual, iar dreptatea a devenit o adunătură de activități derizorii.

Am văzut că unii după ce fură pentru cîteva generații se călugăresc. Denigrează lumina electrică în favoarea lumânărilor. După ce ies din pubela politică își pun picioarele în ghips și investesc în fabrici de salivă. Adevărul devine un anarhist, un obsedat  căruia nu îi plac femeile pentru că uterul  nu lucrează în trei schimburi. Nu mai suport aceste umbre toxice adăugate trupurilor noastre. Nu mai accept în capul mesei marțafoi silențioși care transformă bunul simț al poporului într-un oficiu administrativ pentru a ne elibera certificate de anonimi. Nu mai sunt de acord ca aceste inimi nemiloase să ne regleze emoțiile după cum au loc eclipsele în mintea lor. Parcă ni s-au ars siguranțele revoltei ca la tablourile electrice. Lupta de clasă în noi ne-a fost subminată, libertatea din sânge ne-a fost diluată cu amăgiri și nu știm să mai înjurăm. Din când în când ar mai trebui să trecem pe la grajduri să colectăm expresii schimonosite de copitele măgarilor.

Dacă tac noaptea nu înseamnă că nu voi mai ține deschis laboratorul psihanalitic unde analizez densitatea dezamăgirilor. Strămoşii lor, foști hoți de cai și granițe,  azi încearcă să ne fure sufletele. Dar am destule talazuri în mine, celulele îmi sînt aranjate în jurul inimii după un horoscop care înspăimântă.  Acești braconieri de idealuri au umilit cerul și lumina. Nu ne mai ajunge carnea să ne învelim pentru a nu-i mai vedea cum adâncesc prăpăstiile. Trebuie să fim hotărîți să ne dam jos din acest autobuz kafkian. Vom găsi destulă fiere în cuvinte să putem otrăvi toți mafioții cățărați pe drapelul patriei. Avem un munte de ură în pumni suficient pentru a ascunde tunuri de calibru 155 mm. Este un moment favorabil, judecătorii se arestează între ei, iar propozițiile mele pot provoca în fiecare o imensă avalanșă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu